Şcoala ucide curiozitatea copilului.

Hai nu pe bune?! Fiţi atenţi.

„Şcoala noastră parcă şi-a propus cu dinadins să ucidă curiozitatea elevului, curiozitate care reprezintă de fapt cea mai importantă modalitate de a învăţa”, spune profesorul Mircea Flonta (filosof).

Dragă domnule Mircea Flonta, dragă populaţie a Romăniei.
Aş vrea să îmi fac publică părerea legată de învăţământul românesc.
De mici copii, fiecare din noi am început să avem obligaţiile noastre. Mai importante sau nu, pe care cei ce s-au ocupat de educaţia noastră au avut grijă să le accentueze mai mult sau mai puţin: "pune capacul la cariocă după ce desenezi", "spală-te pe mâini după ce faci pişu", etcetera. Referindu-mă aici la obligaţiile, evident, de tipul, citez: "n-o faci pentru mine, o faci pentru tine"; adică exact acelea cu scopul de a te ajuta mai departe în viaţă, de a te forma ca cetăţean, prieten, OM.
Ei bine, în continuare, crescând, ajungând de la "mic copil" la (desigur) "mare copil", după care tot aşa pana la "adult", normal că pentru buna dezvoltare a viitorului om în toată regula, obligaţiile nu pot rămâne la stadiul de "strânge jucăriile după ce te joci cu ele". Aşa ceva ar fi anormal. Aşa că, treptat, apar responsabilităţi din ce în ce mai importante, care încep să aibă din ce în ce mai multe legături cu lumea aceea, în care, desprinzându-ne de rămurica şi păturica maternă, ajungem până la urmă. "Încuie uşa după ce ieşi din casă.", "Încălzeşte-ţi mâncare.".
Şi, punctul pe care voiam să-l ating, : "Învaţă.".
Şcoala este ceva de care aproape nimeni nu scapă. În opinia copiilor, şcoala este cea mai mare corvoadă, cea mai mare problemă. Dacă n-ar merge la şcoală, ar sta toata ziua la joacă. Ar face lucruri plăcute. Dar de ce nu pot copiii percepe mersul la şcoală într-o activitate plăcută, folositoare? Pentru că obligaţiile nu sunt plăcute. Iar din cauza a cât de încuiată a fost mintea care a conceput sistemul de învăţământ din această ţară, şcoala nu este nimic altceva decât o altă obligaţie menită sa construiască viitorul, cum spuneam, om în toată regula.
De ce? Pentru că ea ne ajută să ne obişnuim cu munca. Cu termenele limită, cu bunul simţ necesar faţă de persoanele superioare sau mai în vârstă comparativ cu noi, cu lucrul pentru acasă, lucrul independent, lucrul în echipă; e aproape ca o slujbă.
În niciun, repet, NICIUN caz, copilul român va veni la şcoală ca să înveţe lucruri noi, interesante, frumoase, folositoare. El va veni la şcoala din obligaţie, din îndemnul părinţilor şi al celorlalte rude. Îşi va face temele doar de frica de a lua note proaste. Mai ales acum, când notele sunt cele mai importante pentru viitorul lor. (Iei un 3 la istorie, îţi strici media de la istorie, îţi strici media anuală, media generală, ai cu o sutime mai puţin comparativ cu media de admitere a liceului în care vrei să intri, intri la un liceu mai prost, familia te va eticheta drept un bun de nimic, nu-ţi mai arde de facultate şi iata: omul necinstit, care are tot dreptul să fie aşa. Viaţa chiar a fost nedreaptă cu el.).
Aşadar, şcoala nu e locul în care mergem curioşi, însetaţi de cunoaştere. De cunoaştere vor fi însetaţi doar cei care termină şcoala fără a fi storciţi, istoviţi, uscaţi de monstul nenorocit cu care au de-a face timp de 12 ani din viaţa lor. Nu. Şcoala este cea mai lentă şi lungă, usturătoare, dureroasă obligaţie cu care omul are vreodată contact.

Şcoala nu ucide curiozitatea copilului. Şcoala ucide omul.